Pot spune cu mana pe inima ca am avut o sarcina usoara. Nu tu greturi, varsaturi, ameteli, pofte, ori mood changes. De aceea mi-am continuat viata de dinainte, si, chiar si acum la 35 de saptamani conduc, merg la cumparaturi, mai deretic prin casa.
Ieri dupa amiaza si seara, in schimb, se pare ca cineva a vrut sa imi atraga atentia ca e momentul sa o las mai moale.
De ieri de la amiaza am aflat pe propria-mi piele ce sunt contractiile BH. Citisem despre ele, stiam ca exista, dar nu ma asteptam sa le am si eu (stiu, suna inocent, dar na, asta sunt, mai cu capul in nori). Nu sunt dureroase, dar creeaza o stare de discomfort generala. Unde mai pui ca exact in timpul lor, printesa isi facea ora de sport!
Asa ca de ieri sunt cuminte, promit! Stau mai mult in pat, si incerc sa ma agit doar cu vorba (deh, la bagat de vina sunt premianta).
Azi noapte insa, realitatea m-a lovit fix in frunte. Realitatea ca sunt pe ultima suta de metri si ca mamaruta isi poate scoate nasul afara in orice moment, despre asta vorbesc.
Nu stiu cu exactitate ora (nu am instinctul de a ma uita la ceas, lucru care, daca imi doresc sa am o poveste a nasterii coerenta, trebuie sa se schimbe), tot ce stiu este ca m-am trezit cu vezica plina si o dorinta arzatoare de a o goli.
Cand sa ma dau jos din pat, durere! Si nu ori ce fel de durere, ci o durere ce imi paraliza tot piciorul drept, de sus de la incheietura pana la degetelul mic.
Drumul de la pat pana jos la baie mi s-a parut de 10 ori mai lung. Din cauza durerii aveam frisoane reci, stari de ameteala, si momente in care vedeam negru in fata ochilor. Imaginea din oglinda din baie m-a socat. Eram alba ca varul iar buzele prinsesera nuante de violet.
Prin minte imi treceau zeci de ganduri:
- oare mai ajung pana la Brasov in starea asta?
- Vali iesise seara in oras cu fra, oare au baut ceva? Poate conduce vreunul pana la Brasov?
- sa il sun acum pe doctor sau sa mai astept?
- sa nu uit sa imi pun totul in bagajul de spital
- oare mamaruta e bine? nu e prea devreme sa vina acum pe lume?
Norocul meu a fost ca, ca prin minune, golirea vezicii a luat cu ea toate relele. Explicatia mea e ca fata apasa pe vezica plina, care la radul ei apasa pe vre-un nerv, sau nervul era prins la mijloc intre vezica si manuta fetei.
Cand am iesit de la baie nu mai aveam aproape nimic. Din maieul de pe mine, daca il storceai, iesea lejer o cana cu apa, fata inca era palida, si in minte inca imi facea planuri de "bataie", dar in rest liniste totala!
Restul noptii am dormit ca pe ace, atenta la fiecare junghi si miscare a burtii.
Acum totul a revenit la normal, si tot ce pot face e sa ii multumesc lui Dumnezeu ca a trecut totul cu bine si sa il rog sa aiba grija de noi pana la sfarsit.
Ce am invatat din tot ce s-a intamplat?
Pai, am invatat, ca nu trebuie sa nu mai iau de buna starea de bine, ca trebuie sa ma ingrijesc mai tare de mine si sa ma menajez mai mult, si mai ales am invatat ca, din pacate, corpul meu reactineaza la durere destul de nasol.
In consecinta, traiasca anestezia epidurala, si Doamne ajuta sa ajung sa beneficiez de ea cat de repede posibil in ziua X.
