Fiind mostenitoare a unor vene ascunse, si crescand cu povestile despre intepaturi repetate ptr depistarea venei minune care sa furnizeze sangele ptr analize, am dezvoltat un fel de "frica" de analize.
Momentul intepaturii este cel mai tensionat, alimentat in prealabil de vesnicul dialog:
- Stiti, stau cam prost cu venele.....
- Da, se vede. Vedem UNDE gasim.
Acest "unde" declanseaza in mintea mea un filmulet cu zeci de intepaturi in fiecare brat sau dos al palmei (da, din pacate am avut ocazia sa mi se ia sange si de acolo si doare al naibii de rau).
Norocul meu este, cel putin acum, de cand sunt cu mamaruta la purtator, ca nu a mai fost nevoie de intepaturi repetate. Ma si obisnuisem cu gandul ca in sarcina, analizele o sa fie "lux".
Asta pana ieri dimineata, cand, pentru a repeta dozarile hormonale, si analizele de toxoplasmoza si citomegalovirus, am ajuns din nou pe scaunul de tortura.
E drept ca vena a fost gasita relativ repede, dar din pacate, de data asta intepatura a durut rau de tot, iar durerea nu a plecat odata cu acul.
Asa ca am ramas cu o durere in muschiul de deasupra intepaturii care nu ma lasa sa intind mana de tot. Initial am crezut ca s-a format un hematom si de acolo durearea, dar din fericire de baiul asta am scapat.
Ramane sa vedem cand scap si de durere.......
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu