Duminica Alma a implinit 3 luni. In timp ce faceam tortul ptr ea si ptr bunicul meu (care maine implineste 86 de ani) ma gandeam cu nostalgie la perioada de sarcina in care aveam timp ptr multe, dar mai ales aveam timp ptr mine.
Au trecut ca vantul si ca gandul cele 3 luni. A fost greu, a fost obositor, dar de acum inainte speram sa fie doar frumos.
Ce mi-a lipsit cel mai mult in toata aceasta perioada a fost somnul. Din fericire de aproape o saptamana Alma doarme noaptea cel putin 6 ore fara intrerupere (spre marea mea bucurie au fost si nopti cu 9 ore) dupa care papa, ne dragalim putin si apoi mai doarme 2 sau chiar 3 ore. In timpul zilei somnul e relativ. Sunt zile in care atipeste cate 30-45 minute de cateva ori pe zi sau sunt zile in care doarme dupa-amiaza cate 4-5 ore.
Un alt lucru bun este acela ca am scapat de colici. Solutia care ii facea bine la burtica trebuia dizolvata in lapte, si mamaruta, fiind mancacioasa, nu avea rabdare sa astepte ca eu sa mulg laptele necesar, asa ca am apelat la o masura de lapte oraf ptr a face acest lucru. M-am bucurat ca nu refuza sanul dupa portia de medicament cu lapte praf din biberon, dar din pacate am observat ca sanii nu se mai umpleau. Totul a culminat cu saptamana de dupa botez cand am pierdut laptele definitiv. Avand in vedere faptul ca mama nu a avut nici o picatura de lapte nici la mine si nici la fratele meu, ma consolez cu ideea ca eu am reusit sa alaptez mamaruta pana la 2 luni jumate.
A trecut botezul (despre el o sa scriu detaliat intr-un alt post) iar de atunci evolutia Almei a marit pasul. Nu trece zi sa nu apara ceva nou in comportamentul ei: ne tinem capul destul de bine, ne place sa stam pe burtica, sa ne jucam cu cuburile (mama construieste si Alma doboara) si de ieri am descoperit ca ne putem prinde manutele una de alta. Gata ptr azi. Mai lasam si ptr maine ceva dezvaluiri!
