The biggest decision

Inainte de a naste ma ingrozea gandul ca o sa fiu nevoita sa iau decizii care o sa influenteze viata Almei in mod radical. Asa ca am luat inca de atunci cateva decizii importante: Alma o sa vina pe lume natural, o sa fie alaptata cat de mult va dori si va dormi la ea in patut inca din prima noapte acasa. Viata s-a incapatanat sa nu tina cont de nici una dintre aceste decizii ale mele. Astazi la aproape 10 luni de la nasterea Almei imi dau seama ca, cel putin pana acum nu am luat nici o decizie majora in viata ei. Asta probabil ptr ca sunt balanta si de fiecare data pe un taler am pus sfaturile, multe dintre ele nu foarte pertinente, primite din toate partile si care din pacate au cantarit mai mult decat instinctul meu de mama. Azi insa simt ca am luat prima si cea mai importanta decizie din viata de mamica: no more stress si traiasca instinctul de mama. Asa ca gata cu ingrijorarea zilnica in privinta gramelor de mancare pe care Alma le ingurgiteaza, sau nu, cu gandurile negre in legatura cu afectiunea mea tiroidiana care, in cazul in care i-am facut-o cadoul si galustei, poate fi responsabila ptr faptul ca de trei luni Alma nu a mai crescut in inaltime. Incepand de maine, (ca azi ziua e ca si gata) Alma va manca cat, ce , cand si mai ales cum va dori. Asta ptr ca am descoperit ca ii place sa pape din degetele mele si mai ales ii place sa manance in acelasi timp cu mine. Doamne ajuta-ne!