joi, 30 decembrie 2010

Pentru ca .............

  • ma iubesti si ma accepti asa cum sunt
  • imi aduci medicamentele in fiecare dimineata si apoi mai stai un minut cu mine in pat
  • ma suni sa imi spui ca e frig afara si ca trebuie sa ma imbrac mai gros
  • intanzi hainele chiar daca tie nu iti place sa faci lucrul asta
  • imi aduci papa la pat
  • imi dai sa beau lapte chiar daca mine nu imi place, doar ptr ca e bun ptr bebe
  • ma suni sa ma intrebi de ce mi-e pofta si imi cumperi tot ce e mai bun
  • imi dai pupe, cand eu mi le-am terminat pe ale mele
de asta te iubesc...............

Program de sarbatori

Programul nostru de sarbatori a aratat cam asa: somn, papa, somn, papa, somn...........cat mai mult somn.
Eu, cel putin, cadeam lata dupa fiecare masa.
In rest papa bun. Vali mai mult, eu mai putin.
Am mancat din toate bunatatile, cate putin, si cu toate astea cantarul a aratat miercuri dimineata mai putin.
Sunt curioasa sa vad cat rezist de revelion. Mi-am propus sa dorm putin inainte, poate, poate pacalesc somnul si rezista macar pana la artificiile de la miezul noptii.

joi, 23 decembrie 2010

"Craciun fericit!"

"Craciun fericit!" Cam asa incepe prima mea postare pe blog. E atat o urare, pe care o adresez tuturor, cat si un sentiment ce ma cuprinde. Desi mai e putin pana atunci, am inceput sa simt momentul. Colindele, zapada, brazii, mirosul de sarmale si de vin fiert sunt ingredientele ce au inceput deja sa creeze partea "vazuta" a sarbatorii. Pe langa ele, "nevazut", am inceput sa simt bucuria nasterii. Fata de alti ani, acum sentimentul e mai puternic: ma gandesc si la bebele ce se va naste in vara. Am aflat ca si mosul face la fel: a adaugat deja un nume nou (caci el il stie deja) pe lista celor ce vor primi cadouri la anul. Deocamdata, e gata sa daruiasca ce a pregatit pentru anul acesta si va transmite ca va trece, din nou, pe la toti!

"Craciun fericit!"

Dragos

marți, 14 decembrie 2010

Solutie ptr somn

De cateva nopti am inceput sa dorm din ce in ce mai rau. Motivul: nu mai prea pot dormi pe burta, pozitia mea preferata.
Am incercat sa dorm pe spate: imposibil.
De aceea dorm pe parti, dar ajung sa ma foiesc foarte mult pentru ca amortesc repede.
Solutia salvatoare: perna ptr gravide.
Prima data am vazut-o in filmul "The backup plan" cu Jennifer Lopez.
Am optat insa ptr o varianta mai scurta, dar care o sa imi foloseasca mai apoi la alaptat.
Modelul husei am vrut sa fie o surpriza, asa ca l-am lasat la alegerea furnizorului.
Astept cu nerabdare sa vina ziua de joi, cand o sa primesc coletul, si mai ales noaptea de joi care sper sa imi aduca un somn linistit si odihnitor

sâmbătă, 11 decembrie 2010

By Vali

Am intrat si eu pe blog pentru a scrie cateva cuvinte. Imi place mai mult sa citesc ce scrie Amy, insa nu am mai putut scapa de gura ei si am intrat si sa scriu. Suntem la Blaj in acest weekend. Am plecat de aici intr-o plimbare pana in Alba cu viitoarea mamica, cu viitorul bunic si cu viitorul unchi, pentru a cumpara un covoras pentru camera lui Dragos. Am mers pe la Pirtex unde i-am intalnit pe Marius si pe Nicoleta. Ei asteapta in luna ianuarie sa se nasca Eliza, viitoarea amica a BB-ului nostru. Dupa aceasta plimbare am mancat si ne-am apucat de curatenie printre lucrurile pe care le aveam fiecare prin birouri. Acum sa facut seara si ne pregatim sa iesim la Boema sa mancam cate o pizza. Vad ca am reusit sa scriu si eu ceva pe blog.

miercuri, 8 decembrie 2010

Babywearing

Mi s-a parut intodeauna o inventie extraordinara, asta pana sa realizez ca este folosita de sute de ani de femeile din Africa. E vorba de babywearing, purtatul copiilor mai pe intelesul nostru.
Ceea ce m-a convins sunt cuvintele Dianei folosite ca si motto pe pagina cu magazinul ei on-line de slinguri: "Respiratia ta, mersul tau, caldura ta, sunt singurele lucruri pe care le stiu, Poarta-ma mami!"
Asa ca sunt hotarata sa achizionez un sling cu inele care arata cam asa:



O sa mai am rabdare totusi sa vedem daca o sa avem fetita sau baietel, nu de alta dar trebuie aleasa culoarea potrivita, nu?

Later edit: Nu am achizitionat sling-ul nici pana in ziua de azi cand Alma are 11 luni. Probabil la urmatorul bebe.....

marți, 7 decembrie 2010

Goana dupa...nume

Chiar daca inca nu stim ce se ascunde in burtica, am inceput sa ne gandim la nume.
Pentru al doilea nume am si hotarat: Mircea, daca va fi baietel si Elena, daca va fi fetita.
Pentru primul nume, insa, trebuie sa deschidem lista.
Avem cateva propuneri, majoritatea, ptr nume de fetita.
Lista e deschisa:
Fetita:Luiza, Luana, Alma, Sara, Clara
Baietel: Iacob, Eduard, Matei (NU, este un bebe care o sa il poarte)
Asteptam propuneri!

Addicted

In copilarie,in duminicile de vara, dupa ce ieseam de la biserica cu mama si cu fratello, aveam un ritual al nostru. Mergeam sa mancam inghetata de la toneta de pe centru. Nu conta ca, odata ajunsi acasa, trebuia sa mancam si pranzul, inghetata era sfanta.
Lucrurile erau foarte clare: mama si fra mancau intotdeauna inghetata de ciocolata (si in cateva minute erau gata), iar eu, inghetata roz si verde, de capsuni si fistic, si mancam la ea aproape tot drumul pana acasa. Imi place sa cred ca o savuram, sau poate imi placea asa de tare incat nu vroiam sa se termine foarte repede.
De ceva ani incoace, insa, imi place inghetata de ciocolata.
Din pacate, pana duminica, nu am gasit ceva care sa ma satisfaca 100%. Toate soiurile incercate, erau bocna cand le scoteai din congelator. Erau gheata cu ceva urme de gust de ciocolata.
Manata de o pofta ce imi staruia in minte, dupa o secventa dintr-un film, am plecat sa cumparam inghetata. La Plus, am gasit-o pe EA: inghetata de ciocolata perfecta, care, oricat de mult timp ar sta la congelator, cand o scoti, e cremoasa, asa, de parca te unge la suflet.
Iat-o:


Cu bebe la doctor

De data aceasta am ajuns la doctor nu din cauze neplacute ca si data trecuta (dureri) ci pentru ca era timpul pentru o noua sedinta foto si de masuratori.
Trebuie sa recunosc ca mergeam cu inima indoita, deoarece in ultimul timp citisem doar de sarcini oprite din evolutie. Dar, pana la urma, s-a dovedit a fi doar paranoia mea alimentata de gandurile negre din noptile albe .
A fost o intalnire emotionanta cu bebe. Am vazut ca e bine, a crescut, (are deja 1 cm), si e pozitionat unde trebuie. I-am ascultat si bataile inimii, moment care, cel putin ptr mine, a fost cel care m-a facut sa realizez ca, intradevar, in "garsoniera" e un sufletel.
Daca ar fi sa ne luam dupa rezultatele studiilor care au demonstrat ca la nastere fetitelor le bate inima mai repede decat baieteilor, si dupa concluzia la care s-a ajunsin urma acestor studii, cum ca, daca nr de batai pe minut este mai mare decat 140 (oare cum au ajuns la aceasta cifra rotunda???) inseamna ca bebele e fetita, avem toate sansele ca "feeelingul" meu, sa se adevereasca.
Bebe avea 146 de batai pe minut, lucru care m-a incurajat sa cred ca cel putin pana acum, instinctul meu de mama in devenire nu m-a inselat.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Cumparaturi

Pentru ca joi seara a trebuit sa merg la cumparaturi ptr Andrei, am profitat de ocazie ptr a ma pune la curent cu tot ce inseamna cele trebuincioase ptr bebe.
Daca ar fi dupa mine, m-as apuca de acum sa cumpar de toate. Nu o fac, si nu pentru ca as fi superstitioasa, dar nu stiu unde le-as depozita pe toate.
Asa ca acum ma limitez la a ma informa, la a compara, ptr ca la momentul potrivit sa fiu sigura ca o sa iau cele mai bune decizii.
Andrei e un baietel de un an jumate, asa ca ma gandeam sa ii caut o jucarie pentru varsta lui. In hipermarketul in care am fost, cele mai multe erau pentru copii cu varsta peste 3 ani.
In rest, gasesti jucarii cam pentru 6-12 luni, sincer nimic care sa fie educativ, sau sa il ajute pe copil sa isi dezvolte anumite capacitati.
Bineinteles, preturile sunt exorbitante, mai ales pentru buzunarele afectate de criza ale parintilor.
Sincer, eu nu as da 150 RON pe un trenulet de care copilul s-ar plictisi in max 2 luni.
As fi curioasa sa vad stocul de jucarii scumpe cu care marile magazine vor ramane dupa sarbatori.
Pentru bebele nostru am vazut un carucior foarte frumos. Era redus de la 1800 la 1350. Scria ca e lichidare de stoc. E clar politica de marketing, ptr ca acelasi carucior, pe un site specializat in vanzari de orice pentru bebei afisa acelasi pret.
In schimb am ramas foarte dezamagita de oferta de landouri. Nu aveau nici unul, doar leagane electrice, care sincer mi se par un moft.
La raionul de imbracaminte, erau de toate, pentru toate gusturile si buzunarele. La fel si la raionul de accesorii, jucarii, etc.
Am gasit o vanita cu termometru digital incorporat. Nu stiu exact daca chiar isi face treaba, dar arata bine.
Si ca sa nu plec chiar cu mana goala pentru bebe din burtica am achizitionat o zornaitoare:

miercuri, 24 noiembrie 2010

Pofte google-ite

Azi, ptr ca am incercat sa mananc de post (pana la ora asta am reusit), am fost cam cu foamea in gat.
Asa ca, ptr a nu dezminti statutul de pofticioasa incurabila, am inceput sa visez cu ochii....pe net.
Si dai, si cauta retete peste retete.
Intre timp, mi-am adus aminte ca acum cateva saptamani, am vizat o mancarica pe care mama o facea des toamna, in zile de post. Se caleste ceapa, impreuna cu ardei si gogosar, se bat cateva oua cu branza framantata si se dau peste legume in tigaie, si se amesteca continuu. Yami, yami.
Asa ca azi o sa pap asa ceva (noroc cu mama care, saritoare de fel, s-a oferit sa mi-o pregateasca).
Dar stai, pofta e inca nesatisfacuta.
Asa ca, cu un simplu search pe culinar.ro, dau peste o reteta pe care vroiam de mult sa o incerc: supa frantuzeasca de ceapa.
Presimt ca Vali o sa strambe din nas, asa ca va trebui sa ma pun pe socotit cantitati, astfel incat sa pot face reteta doar ptr mine.

marți, 23 noiembrie 2010

Drumuri la baie

Yep, au inceput.
Azi noapte: 3.
Daca continuam la fel in sensul asta, pana la 9 luni imi mut patul in baie.

Dilema.............

Marea dilema a acestei perioade a fost (si este inca) alegerea doctorului din Brasov.
Dupa zeci de povesti ingrozitoare despre Maternitatea Sibiu (trebuie sa recunosc ca au fost si cateva ok, dar nu au compensat), de fapt nu atat despre cladire, ci cat despre personalul de toata jena, si modul "exclusivist" in care sunt tratate femeile care ajung acolo in speranta ca vor trai un moment unic si foarte special, am decis ca o sa nasc (cu vointa lui Dumnezeu) la Brasov, la Clinica Eva.
Pana aici, toate bune si frumoase.
In Sibiu, am avut norocul sa gasesc o doctorita tanara, proaspat venita din Tg. Mures, foarte interesata si pasionata de meseria ei, la care am decis sa merg ptr monitorizarea sarcinii. Problema e ca, pe ea nu o gasesc si la spital, asa ca nu se pune problema, ca in caz de ceva, Doamne fereste, sa nasc la Sibiu si sa o am alaturi.
Buuun, dar sa vedem, la cine mergem in Brasov. Pe site-ul clinicii, o insiruire de dr, care nu iti spune foarte multe.
Pe un forum din Brasov, am avut norocul sa dau peste cateva mamici foarte amabile, care m-au pus in garda in legatura cu cativa dr de evitat.
Si uite asa lista se strange.
Azi, mi-am amintit ca sotia unui fost coleg de generala, a nascut anul asta la Eva.
El mi-a recomandat doctorita cu care a nascut sotia lui, d-na dr. Antonya Livia, la care ei au mers incepand cu luna a 6 a de sarcina, la cabinetul particular al dansei, iar la nastere, s-a prezentat in urma unui telefon.
Asa ca, gratie fetelor si unui fost coleg, lista contine acum 2 nume: dr Antonya Livia, si Dr Galitianu.
Acuma e parca mai usor, nu, ..... moneda are fix 2 fete....... :D
Vedem...............

duminică, 21 noiembrie 2010

Mama si copilul.pdf

Am gasit aici cartea Mama si copilul in format pdf. E adevarat ca nu e cea a fam. Capraru, dar eu zic ca e ok si asta.

Toamna si cadoul ei...... raceala

Se putea, ca toamna aceasta, cand e cel mai putin indicat sa racim, sa nu se intample chestia asta?
Desi e o toamna neobisnuit de calda, pe mine m-au dat gata diferentele mari de temperatura dintre primele ore ale diminetii cand plecam la munca si orele dupa amiezii cand ieseam de la munca.
Cu tati e o alta poveste. El pleaca si vine de la munca cam pe aceeasi temperatura (5 am = 8pm), dar sta mult timp afara.
In cazul meu, dupa cum era de asteptat, tratamentul a fost unul ........ naturist: ceai fierbinte cu multa lamaie si miere.
Azi am aflat ca exista un medicament pe care il pot lua si in sarcina: Ocillococcinum. Sunt niste bilute mici, albe, dulci, pe care le pui sub limba si astepti sa se topeasca. Am luat deja unul. Parca nu mai sunt atat de infundata la nas.
Vedem maine cum evolueaza lucrurile.
Si pentru ca, in urma tratamenului puternic, in cazul lui, tati se simte mai bine, de azi s-a incheiat perioada de izolare.
Din pacate nu se prea poate bucura de ea ptr ca dupa ce a venit de la servici a plecat in graba la Ocna Mures. Se pare ca va dormi la Blaj.
Asa ca, bebe, in noaptea asta, it's just you and me.
Am tratat cu unchiul Cristi in seara asta sa imi aduca ceva de la Mac (poftesc de vreo luna), si in seara asta facem o pijama party doar eu si......bebe.
Speram sa gasim un film de Doamne ajuta pe vreun canal, daca nu incercam sa terminam sezonul 6 din Desperate Housewives.

vineri, 19 noiembrie 2010

Una rece, alta calda

Dupa o noapte cu dureri groaznice, ieri am ajuns la control la doctor.
Am aflat ca am avut contractii, si am primit tratament cu Duphaston si No Spa. - cea rece
Totodata, bebe a avut si prima sedinta foto.- cea calda.
Asa ca acum suntem fericitii posesori ai pozei:



Astazi suntem mai bine. Stam inca in pat, si incercam din rasputeri sa nu lasam raceala sa ne doboare.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Tratament

D-l dr. ne-a ajustat doza de medicament astfel incat sa ajunga si ptr bebe.
Asa ca din aceasta dimineata iau 3 pastile in loc de 2.
Revenim la control la dr peste 6 saptamani.
Ieri s-a intamplat si o premiera. Am condus singura tot drumul Sibiu - Brasov - Sercaia - Rupea - Sighisoara - Medias - Sibiu. Adica de la 12:00 la 21:00, cu o pauza de 30 min la Brasov si una, tot de 30 min la Rupea.
A fost frumos, ne-am bucurat de momente pe care nu le-am mai trait de mult (plimbarea cu masina cu mama si mosu').
Mi-as fi dorit sa fie si buni cu noi. Ea ar fi fost cea mai incantata de plimbare. Dar stiu ca, de acolo de sus din cer, ne-a insotit.

marți, 16 noiembrie 2010

Plimbare

Azi impreuna cu buni Nana si mosu', il ducem pe bebe intr-o plimbare pana la Brasov.
Mergem la dr endocrinolog, ptr un control si ptr modificarea dozei de medicament, astfel incat bebe sa creasca sanatos si puternic in burtica.
Revenim deseara cu detalii.

P.S.: Din cauza unei raceli care bantuie orasul, tati, care a avut ghinionul sa se imbolnaveasca, este in carantina. Speram sa se faca bine cat mai repede, ca ne e tare dor de el.

duminică, 14 noiembrie 2010

DPN

Din revista Mami special am aflat cum se calculeaza data probabila a nasterii (DPN).
Se ia prima zi a ultimului ciclu menstrual, se adauga 7 zile si se scad 3 luni.
Calcul:
10 octombrie + 7 zile = 17 octombrie - 3 luni = 17 iulie.
Asa ca, bebe, te asteptam intr-o zi calda de vara (exact cum si-a dorit tati)!

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

4 weeks and 5 days

Vineri......prima zi de viitoare mamica.
A inceput cu o vizita la d-na doctor, care ne-a confirmat ca in burtica se intampla ceva. Din pacate bebe e prea mic si nu l-am putut vedea. Revenim la ea peste 2 saptamani, cu speranta ca de data aceasta o sa plecam cu o poza, si, daca bebe e destul de mare si cu sunetul inimioarei lui.
A continuat cu o zi obisnuita de lucru, si s-a terminat cu o iesire impreuna cu nasa la un concert
Au aparut si primele semne ca bebe e acolo: insomnii (culcat la 23, trezit la 2, urmarit 3 seriale politiste pe AXN, culcat la 4, trezit la 7:20), lipsa poftei de mancare, hiperaciditatea gastrica si sensibilitate crescuta la mirosuri (la concert, s-au aprins betisoare parfumate, care dupa max un sfert de ora m-au evacuat din sala)
In rest totul e bine.
Au aflat de prezanta lui bebe: bunica si strabunicul din partea lui mami, unchii, "matusicile", nasii si cativa prieteni apropiati.
Asteptam reactia bunicilor si a strabunicii din partea lui tati. Duminica ii asteapta o supriza.

vineri, 12 noiembrie 2010

The beginning

Asa a inceput totul: un test facut cu convingerea ca o sa fie negativ, dar cu speranta in suflet.
Dovada: